miercuri, 9 septembrie 2015

Sirienii din România ajută refugiaţii din Ungaria

Două tone de alimente au strâns sirienii din Timişoara şi din Bucureşti. Fiecare a contribuit cu ce a putut. Sute de litri de apă şi suc, sute de kilograme de mâncare, dar şi îmbrăcăminte sau alte obiecte de igienă personală. Toate au fost încărcate într-un camion şi trimise celor care au nevoie de ajutor.
„Situaţia este încă dramatică, am luat legătura, încă e dramatică situaţia şi tot vin fluxuri de refugiaţi din partea Serbiei spre graniţa cu Ungaria. Ştiţi că au nevoie de apă, mâncare, strictul necesar pentru ei”, spune Ziad al Massalmeh, reprezentantul comunităţii Siria Liberă.
Cu alimente a contribuit şi Oana, care, deşi e născută în România, e de origine siriană. Aşa că pe lângă ajutoare, tânăra, care studiază medicina, e gata să dea o mână ajutor refugiaţilor care ar putea ajunge în ţara noastră.
„Obligaţie sau datoria noastră, să ajutăm şi să fim oameni, să ne comportăm ca oameni, să ajutăm şi să trimitem ajutoare. Chiar îmi doresc refugiaţii care vor veni, dacă vor veni refugiaţi, să fiu şi eu voluntar, să îi ajut, să fac ceva”, spune Oana Juma, studentă.
Sursa: Digi 24

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu