marți, 21 iulie 2015

Un italian, ca să violeze o româncă, i-a pus cuțitul la gât, află detaliile

Nu e prima oară când un bătrân în vârstă de 85 de ani recurge la asemenea gesturi împotriva româncelor "badante". Mai mult, cel în cauză era și arestat la domiciliu după ce mai avusese o tentativă de viol și asta în decurs de numai o singură lună.
Vorbim despre localitatea Altomonte din Cosenza, regiunea Calabria. Aici s-a întâmplat de fapt agresiunea italianului.
 În plină noapte, tânăra de numai 20 de ani s-a trezit dintr-o dată cu cuțitul așezat la gât de către bătrân. Acesta vroia să întrețină neapărat relații sexuale cu ea.
Românca nu s-a pierdut cu firea și  reușit să se smulgă din mâinile italianului după care a alertat carabinierii. Polițiștii l-au avut în vedere pe bătrân încă de acum vreo 30 de zile, când a mai încercat să violeze o altă româncă de numai 29 de ani. Atunci recursese la gesturi mai grave, amenințând cu toporul și încuind femeia într-o cameră, informa la vremea respectivă și portalul giornaledicalabria.
Într-un final bătrânul  a fost din nou pus sub arest la domiciliu. Singura veste bună e că ambele femei au izbutit să scape de fiecare dată și să alerteze carabinierii.
Opinia publică românească e dură însă cu justiția italiană dar și cu mass media: Prea puține știri despre infracțiunile italienilor se dau la televiziunile din peninsulă și pedepse prea ușoare ori deloc, mai spun oamenii. Dacă era vorba de un român, vuia presa italiană, spun conaționalii din Italia.

În afara articolului: Cine dorește să ajute acest blogsite să rămână independent, cu o minimă donație sau dorește reclamă, poate da clic AICI  sau pe rubrica de sus numită RECLAMA TA SAU DONAȚII.  Reamintim că PRESA DIASPOREI  este un proiect nefinanțat iar articolele nu sunt retribuite. Încercăm să fim alături de românii din diaspora prin știri utile sau promovarea conaționalilor noștri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu